Impresii din Bruges. Sau un oraș medieval din Belgia în care îți place TOT

Impresii din Bruges. Da. Pentru că Belgia cu al său Bruges șarmant a fost principalul motiv pentru care mi-am dorit să revin. Pun memoria la încercare dar simt că-mi joacă feste și nu reușesc să-mi reamintesc anul în care am ajuns pentru prima data în Belgia, mai exact în Bruxelles. Parcă a fost primăvara lui 2008 sau toamna lui 2009. Hm. Never mind. A fost pe fugă, după o ședință, și am avut timp doar pentru o plimbare de o jumătate de zi, o gofră, ceva ciocolată de la Godiva, o porție de cartofi prăjiți în Grand Place și bineînțeles oprirea la Manneken Pis și la statuia Everard t’Serclaes. Că doar îmi doream de la Belgia mult mai mult decât o scurtă plimbare prin Bruxelles. Și când zic mai mult, mă refer la Bruges și Gent (sau Ghent – în engleză), orașe din regiunea Flandra.

Se spune printre localnici că statuia lui Everard t’Serclaes (o găsești chiar la ieșirea din Grand Place, pe strada Charles Buls) aduce noroc și îndeplinește dorințele tuturor celor care o ating. Mulți turiști ating statuia, deoarece legenda spune că atingerea brațului va asigura întoarcerea la Bruxelles.

O pun pe seama legendei. Pentru că viața nu-ți aranjează nimic întâmplător.

După mulți ani pentru mine și mult mai puțini în cazul lui A, primul city break din 2018 ne găsește pentru patru zile în Belgia. De la cel mai mic la cel mai mare, Spiderman (varianta de pluș) și trei animăluțe de Lego.

Cum ajungi la Bruges?

În Bruges nu este aeroport. Ai însă două variante. Aterizare în Bruxelles sau în Charleroi. Pentru că am ales să zburăm cu Wizz Air am aterizat pe aeroportul din Charleroi (la o oră de Bruxelles).

Durata zborului este în mod normal de două ore și jumătate. Dar pentru că orice călătorie își are peripețiile ei, de data aceasta am experimentat emoția neplanificată a ratării manevrei de aterizare a aeronavei noastre, ceea ce a prelungit cu încă 30 de minute durata zborului. Generată de condiții climaterice nefavorabile. Am realizat că se întâmplă ceva. Dar, imediat a venit informarea din partea echipajului. Aeronava a urcat din nou la altitudine și a reinițiat procedura de aterizare. Am avut ceva emoții, cum altfel!? Dar totul e bine când se termină cu bine, nu-i așa?

Spre Bruges am plecat cu un shuttle bus. Stația o găsești chiar după ieșirea din aeroport. Nu ai cum s-o ratezi. Detalii despre costuri și programul curselor găsești AICI. Poți să-ți cumperi biletele online, iar dacă nu mai ai timp, nu te stresa cu print-ul biletelor. Șoferul îți scanează codul QR al biletului tău chiar de pe telefon. Călătoria durează cam două ore, iar în Bruges te lasă chiar lângă gară.

Poți să optezi și pentru varianta cu trenul. Diferențele de preț nu sunt foarte mari.

PONT: În Belgia, biletul la călătoriile cu trenul pentru copiii de până în 12 ani este GRATUIT.

Impresii din Bruges. Îți place TOT!

Impresii din Bruges am auzit de la mulți. Și doar de bine. Nu cred că am întâlnit pe cineva care să nu vorbească doar la superlativ. Ba, dorința de a reveni o simți chiar destul de accentuată. La fel și în cazul meu. E genul de oraș care te cucerește, într-un fel aparte, de la primul pas. Sau de la prima privire pe care o ridici la clădiri și la cer. Pentru că tare te entuziazmează TOT ce-i prin jur.

Și TOT înseamnă arhitectura orașului, în mare parte în stil gotic, străduțele medievale, canalele pe care se plimbă ca pentru admirație lebede albe și rațe gălăgioase, grădinile secrete, vitrinele cu ciocolată și dantelă, mirosul de gofre calde, ferestrele cu flori frumos colorate, culorile îndrăznețe ale fațadelor, parcările de biciclete, podurile vechi, turiștii veseli, etajerele pe care sunt expuse diferitele tipuri de bere belgiană, toate completate prin sunetul clopotelor din turnul Belfort și forfota deloc deranjantă a turiștilor.

Impresii din Bruges. Despre un oraș medieval!

Orașul este mic, provincial, ușor de vizitat, nu ai nevoie de hartă. Iar de la gară ajungi în 15 minute în centru, pe jos.

Bruges este capitala provinciei Flandra de Vest, fiind printre cele mai importante orașe ale Belgiei.

Grote Markt (piața centrală), considerată inima orașului Bruges, este locul cel mai popular. Aici te oprești pentru poze și îți recomand și pentru masă.

Față de piața Grote Markt, Burg pare o piață mult mai micuță. Te simți ca în curtea interioară a unui palat medieval.

Piața Burg este înconjurată de unele dintre cele mai importante monumente din oraș. Aici găsești Primăria, Bazilica Saint-Sang și Vechea Grefă a tribunalului. Unele clădiri sunt de-a dreptul impunătoare. Pe de-o parte te impresionează prin mărimea lor, dar și mai mult prin bogăția ornamentelor arhitecturale.

Să treci pe aici. Se numește The Beer Wall. E foarte aproape de piața centrală. Vrei și mai mult? E cel mai interesant bar de bere din Bruges pe care l-am întâlnit. Este un must al Bruges-ului  (am pus poze mai jos). Ah, la fel sunt și gofrele cu ciocolată, căpșune și frișcă. Le găsești cam peste tot. Fac parte din categoria Street food, la fel și cartofii prăjiți.

Ce face Bruges așa de special

O zi la Bruges nu este completă dacă nu vezi orașul și de pe minunatele sale canale. Iar dacă ești și cu un copil de aproape 5 ani, pentru care mersul pe jos devine după aproximativ o oră destul de obositor, această opțiune intră la categoria must do it. Optați pentru o astfel de activitate și, pentru 30 de minute cât durează plimbarea cu barca, veți avea parte de un Bruges ascuns. Pe care eu l-am găsit MINUNAT.

Două dintre cele mai cunoscute canale din Bruges sunt Rozenhoedkaai și Groenerei. Imaginea clădirilor și a casele din cărămidă roșie care ies dintr-o apă atât de liniștită îți oferă un aer vechi. Autentic. Și doar te-ntrebi: aici s-a născut liniștea? Sau în Matera? Totul arată ca scos dintr-o poveste medievală. Podurile și docurile de lemn sunt încă intacte în ciuda vârstei.

Dacă vara Bruges arată atât de bine, nu pot decât să-mi imaginez cum e iarna, când poartă hainele specifice sărbătorilor de iarnă. Oare cu ce impresii te întorci dintr-un Bruges acoperit cu zăpadă? Hm, deja parcă mi se creionează o nouă idee!

Ca să finalizez lista cu impresii din Bruges, concluzionez: l-am găsit cum l-am imaginat. Și, da, chiar mi-a depășit toate așteptările. Ciocolata artizanală și berea cu aromă de cireșe au fost super.

Iar despre asemănarea cu Veneția cea “originală”, despre care am tot auzit, voi povesti spre sfârșitul anului, în octombrie, pentru că îmi doresc ca #happy40 anniversary să mă găsească tot în Italia mea cea dragă. 

Las mai jos câteva impresii din Bruges, într-o galerie cu cele mai reprezentative imagini.

 

 

bruges canale

 

 

Condiții de călătorie: pe site-ul MAE

About

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *