Cum este toamna în Matera, orașul italian din zona Basilicata

Toamna în Matera, orașul italian din zona Basilicata te lasă fără cuvinte. Îl declari capodoperă. Un muzeu în aer liber sau mai bine zis o liniște tulburătoare și o adiere de vânt care ți se lipesc de suflet. Sau cel mai spectaculos oraș din sudul Italiei pe care l-am vizitat până acum. Sau și mai mult. O imagine la care vrei să te întorci pentru că ți-a produs o stare care ți-a plăcut.

Așa am simțit Matera când am ajuns la început de octombrie, în 2017, pentru cea de-a 39-a aniversare a zilei mele de naștere.

Dacă te gândești la un plan de călătorie pentru sudul Italiei, pune obligatoriu pe listă zona Basilicata – orașul Matera, a doua așezare locuită continuu din lume după Petra din Iordania (o altă destinație în care vreau să ajung).

Despre Matera se știe că pe aici oamenii locuiau în caverne până în anul 1950, iar din 1993 zona Sassi di Matera a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. O rușine a Italiei datorită sărăciei până în anul 1980, desemnată pentru 2019 Capitala Culturală Europeană.

Orașul l-a inspirat și pe Mel Gibson, motiv pentru care a filmat aici Patimile lui Cristos (The Passion) în anul 2003.

Cum ajungi în Matera

Cel mai ușor din Bari, după un zbor care durează mai puțin de două ore dacă pleci din București. Nici nu ai timp să te acomodezi bine că deja ești anunțat că trebuie să te pregătești pentru aterizare. Având avantajul zborului Wizz Air de dimineață cu aterizare la 13:20 în Bari, am ales pentru prima zi Matera, apoi Polignano a Mare și Alberobello, iar pentru ultima noapte am lăsat Bari.

Ca să ajungi în Sassi di Matera ai două opțiuni. Fie cu un autocar care pleacă direct din aeroportul din Bari (BRI) sau cu trenul din Bari.

Important: Trenurile spre Matera sunt operate de o companie privată http://ferrovieappulolucane.it/

Noi am ales prima variantă și am mai rămas pentru încă două ore în cafeneaua din aeroportul din Bari. Nu am simțit cum a trecut timpul. Ne-am bucurat de sentimentul acela plăcut din vacanță când emani entuziasm în povestiri, în planurile pe care le creionezi la o cafea în doi. Vorbesc despre acel timp personal împreună pe care ajungi să-l prețuiești altfel după apariția copilului.

Drumul spre Matera te surprinde în mod plăcut încă de la început. Stânga-dreapta sunt plantații de măslini, pământ roșu acoperit de spărturi de piatră și pietre. Multe pietre puse unele peste altele pe post de gard.

În două ore ești în Matera. Cobori la ultima stație, în zona gării. Primul contact cu orașul nu te pregătește deloc pentru ceea ce Matera și-a propus pentru tine. Până ajungi în zona Sassi di Matera orașul nu vrea să-ți ofere niciun indiciu, deși tu-l cauți cu privirea la fiecare pas.

Cum este în zona Sassi di Matera

Trebuie să știi că singurul lucru pe care-l poți face aici este să te plimbi. Să te plimbi până simți că ți se imprimă totul în suflet. Să explorezi urcușuri și coborâșuri pe pietre. Să stai la propriu pe acoperișurile caselor pentru că, surpriză, chiar poți. Zona îți permite deoarece are o structură arhitectonică realizată prin stratificarea succesivă a caselor și a străzilor. Simți că nu vrei să mai pleci. Și acum îmi amintesc de liniștea dominantă și de sunetul vântului care ne-au însoțit printre pereții de piatră. Simplu. Doar noi și liniștea.

Din Sassi di Matera ieși cu greu. Parcă ai mai sta la povești la cafeneaua ascunsă printre străduțe sau parcă te-ai mai cocoța pe niște acoperișuri și ți-ai mai agăța de chip încă un zâmbet în plus.

Așa a fost pentru noi. Și vizita încă nu se încheia odată cu finalul primei zile. Mai aveam rezervate câteva ore și pentru a doua zi, după micul dejun, până la ora la care trebuia să plecăm spre următorul orășel din spectaculoasa Italie. Urma să ne îndreptăm către un oraș mult diferit, din zona Puglia, locul unde se îmbină talpa cu tocul cizmei, Polignano a Mare. Despre care, te invit, să citești aici.

 

 

Cum este partea nouă a orașului

Fiind weekend – sâmbătă seara, partea nouă a orașului am găsit-o plină de viață. O atmosferă ce părea un pic gălăgioasă, dar care nu ne-a deranjat deloc. Erau localnicii ieșiți la promenadă. Mi-a plăcut mult începutul de toamnă în Matera, când orașul nu este invadat de turiști.  Poți să rătăcești pe străduțele cu piatră cubică până târziu. Era aproape de miezul nopții și noi încă mai străbăteam la pas străduțele întortocheate.

Unde te cazezi în Matera

Când ne-am decis să vizităm Matera mi-am dorit să rămânem să vedem cum arată orașul și noaptea. Cealaltă opțiune ar fi fost Bari. Dar nu am găsit-o la fel de spectaculoasă. Îți recomand să te cazezi măcar pentru o noapte în  acest oraș. Chiar merită experiența. Iar dacă alegi și ceva autentic ai toate ingredientele pentru o vacanță reușită. Sunt multe frumoase. Iar prețurile sunt variate, pentru toate buzunarele. Nouă ne place să ne facem singuri rezervările – conceptul DIY (Do-It-Yourself). Rezervarea pe care am avut-o pentru o noapte în Matera a fost aici.

Matera o recomand fără să stau pe gânduri. Eu am experimentat, de ziua mea, rezemată de geam, la o cafea, o altă poveste. Cu titlu simplu – Toamna în Matera. Un cadou în imagini spectaculoase.

Dacă și tu ai fost în Matera și ți-a plăcut ceva în mod deosebit, te rog să lași un comentariu mai jos!

Matera

Sursă imagine: arhivă personală

About

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *